HADROZÁUR, hadrozauri, s. m. Specie de dinozaur care a trăit în urmă cu 70-75 de milioane de ani. [Scris și: hadrosaur] – Din engl. hadrosaur. Vezi definitia »

lazúr s. n. – Lazulit, lapislazuli. Germ. Lasur(stein), lat. med. lazurius, din arab. (per.) lazaward, cf. lagiverde (Tiktin; DAR); cf. pol., rus. lazur. Vezi definitia »

boúr (bóuri), s. m. – 1. Taur sălbatic, bou sur. – 2. (Mold., rar) Bou. – 3. Capăt încovoiat al unui obiect. – 4. Emblemă, stemă, pecete a Moldovei. – 5. (Înv.) Impozit pe vin. – 6. (Adj.) Se spune despre coarnele îndoite în așa fel încît se unesc la vîrfuri. – Var. buăr, buor, boar, bo(ho)r, toate înv. Lat. būbălus (Tiktin, ZPRh., XII, 221; Pușcariu 214; REW 1351; Candrea-Dens., 172; Philippide, II, 635; DAR); cf. alb. bualj, v. fr. bugle, sp. bubalo. Lat. bubalus se alterase deja, cf. bobulum „bestia silvatica, habet cornibus magnis” (Silos 58). Este de ademenea posibil să fi existat o confuzie cu lat. bubulus „tăuraș”, ceea ce ar fi ușurat confuzia ulterioară între cele două animale, bou și bour, prin intermediul unei singure denumiri. Cipariu, Arhiv., consideră că bour este reprezentant al lat. bos urus. Der. boura, vb. (a îndrepta, a înălța, a ridica); bourean, s. m. (bou; nume propriu de bou), pe care Candrea-Dens.,169, îl derivă de la bou; cf. opinia contrară a lui Pascu, Beiträge, 16; bourel, s. m. (bour tînăr; melc; animal, Lucanus cervus; pasăre, aurel; instrument muzical popular); bourel, adj. (ascuțit, cu vîrf); bouresc, adj. (de bour); bouri, vb. (a ridica, a îndrepta); bourie, s. f. (grajd de boi); bouriu, adj. (ascuțit, cu vîrf). Trebuie adăugat probabil aici bur, care apare numai în expresia destul de rară, bou bur „bou bălan”. După Diculescu, Dacor., IV, 398 (cf. REW 1416) ar fi vorba de lat. burrus. Dar ar putea fi și una din diferitele formule de reducere a lui bour, cf. buăr, boor › bor. Această reducere, care ar fi normală (cf. nour › nor), s-a oprit probabil întrucît cuvîntul a ieșit mai mult sau mai puțin din uz, o dată dispărut animalul (cf. Candrea-Dens., 172; după Graur, BL, III, 53, conservarea lui ou se datorează influenței lui r). Vezi definitia »

MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. anal. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure. Vezi definitia »

GRIMEUR, -Ă [-MÖR] s. m. f. specialist în machiaj; machior. (< fr. grimeur) Vezi definitia »