pierí (piér, ít), vb. – 1. A dispărea. – 2. A muri. – 3. A muri năprasnic, a sucomba. – Var. mold. peri. Mr. cher, chirire, megl. per, periri. Lat. pĕrῑre (Pușcariu 1313; Candrea-Dens., 814; REW 6415), cf. it. perire, prov., cat. perir, fr. périr, sp., port. perecer. Cuvînt de uz general (ALR, II, 286-7). – Der. piericiune (var. periciune), s. f. (dispariție, moarte), pe care Candrea îl trimite, probabil fără motiv, la lat. peritiōnem; pericios (var. piericios), adj. (vătămător, stricător), pe care Tiktin îl consideră în mod echivoc ca format după lat. pernĭciōsus; pieire, s. f. (pierdere, moarte), infinitiv fals în loc de pierire, cu pierderea lui r ca în pieri › piei; pierit (var. perit), adj. (dispărut, sfîrșit; palid); pierit, s. n. (sifilis); pieritor, adj. (mortal, caduc); nepieritor, adj. (imortal); pieritură, s. f. (căzătură, mortăciune; Trans., semănătură cu plante pipernicite, rare); răspieri, vb. (a dispărea), rar. Vezi definitia »

cercuri mici (le corespunzatoare paralelelor sferice care rezulta din intersectia sferei cu planul perpendiculare pe suprafata acesteia si respectiv pe diametrul ei) de pe sfera si imaginile lor de pe harta Vezi definitia »

pălăvrí, pălăvrésc, vb. IV (reg.) 1. a pălăvrăgi. 2. a cicăli. Vezi definitia »

a-i sări (cuiva) capacele expr. 1. a se înfuria. 2. a depune un efort deosebit. 3. a primi o lovitură puternică. Vezi definitia »

NEDUMIRÍ vb. IV. v. nedumeri. Vezi definitia »