piu interj. – Imită glasul puilor și al unor păsări. – Megl. piu. Creație expresivă, cf. fiu, chiu, it. pio, pigolare, sp. pio. – Der. piui, vb. (a ciripi); piuit, s. n. (sunetul scos de pui); piuitor, adj. (care piuie); piuială, (var. piuitură), s. f. (piuit); pirui, vb. (a cînta în triluri, a ciripi); piruit, s. n. (ciripit); piura, vb. (Trans. de S., a se lamenta), cf. mr. chiurare, pe care Pascu, I, 63, îl lega de un lat. *pipiulāre, ipoteză fără necesitate. Cf. Pușcariu 1328. Vezi definitia »

SIGÍLIU s. n. 1. pecete, ștampilă. 2. (fig.) caracter distinctiv, marcă, însemn. (< lat. sigillum) Vezi definitia »

hagíu (hagíi), s. m. – Pelerin, mai ales la Ierusalim sau, cu referire la musulmani, la Mecca. – Mr. hagiu, aghiu. Tc. haci (Șeineanu, II, 194; Ronzevalle 80), cf. ngr. χατζῆς, alb. haği, bg. hadžiia, sb. haği(ja); cuvîntul tc. provine din ngr. ἄγιος „sfînt”. – Der. hagealîc, s. n. (pelerinaj), din tc. hacilik; hagiică, s. f. (femeie care face pelerinaj). Vezi definitia »

PREMONITÓRIU, -IE adj. 1. cu caracter de premoniție; prevestitor. 2. (despre simptome) care precedă o anumită boală. (< fr. prémonitoire) Vezi definitia »

CURBILÍNIU, -IE adj. Care urmează o linie curbă; cu linii curbe; închis între linii curbe. [Pron. -niu. / cf. fr. curviligne]. Vezi definitia »