cotoásă, cotoáse, s.f. (reg.) urechelniță. Vezi definitia »

bóltă (-te), s. f. – 1. Construcție cu partea superioară arcuită în semicerc, arc, cupolă. – 2. (Trans.) Prăvălie, magazin. – Mr. voltă „turn”, „prăvălie”. It. volta, prin intermediul sb., bg. bolta „prăvălie” și în parte al mag. bolt „boltă” (Miklosich, Fremdw., 78; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Berneker 70; DAR; Gáldi, Dict., 110); cf. ngr. βόλτα (› mr.) Cihac, I, 115 și Koerting 10290 îl puneau greșit în legătură cu lat. Cu toate acestea, istoria cuvîntului nu este clară, căci prezența lui b- impune un intermediar sl., și în sl. nu apare sensul de „boltă”; astfel încît Berneker presupune că b- era deja romanic. Der. boltaș, s. m. (negustor); bolti, vb. (a da formă de boltă); boltiță, s. f. (pod de casă); boltitură, s. f. (boltă, arcadă); bol(t)niță, s. f. (subsol, criptă, cavou), cuvînt care se confundă în general cu bolniță „spital”, cu care nu are nici o legătură semantică. Vezi definitia »

Plantă erbacee cu frunze mari si flori decorative de culoare albastră sau albă (Borago officinalis), ale cărei frunze cu gust de castravete se consumă crude în salate, iar florile (trecute prin albus si zahăr pudră) sunt folosite ca element de decor pentru salate de fructe si înghe ate. Sin. alior, boran ă. Vezi definitia »

látură (láturi), s. f. – 1. Coastă, rînă, flanc. – 2. Bord, margine, țărm. – 3. Extremitate, cap, parte laterală sau terminală a unui obiect. – 4. (Înv.) Regiune, provincie. – Var. lature, pl. lături. Din lat, s. n., din al cărui pl. laturi s-a reconstituit un sing. analogic, cf. fagure, gaură (Caragață, BF, III, 39). Ar putea reprezenta de asemeni și pl. lat. latera (Pușcariu 950; Candrea-Dens., 961; REW 4934; DAR; Candrea; Tiktin), cf. v. it. latora. În sfîrșit, Ascoli, Arch. glott. it., II, 529 și Scriban se gîndesc la lat. latus, lateris, ceea ce pare mai puțin probabil. Pl. laturi pare că s-a specializat în epoca modernă cu sensul de „părți, coaste”, în timp ce pl. lături, se folosește aproape exclusiv în expresii fixe; în lături, adv. (la o parte; aparte, afară; în afară); pe de lături, adv. (de ambele părți; indirect); alături (var. alăturea), adv. (lîngă, aproape de). Der. lăturalnic, adj. (lateral; indirect; ascuns, nedemn), cu suf. -nic; lătural, adj. (lateral), creație artificială a lui Odobescu, după fr. latéral, neuzitată; lăturean, adj. (Trans., periferic; Trans., străin, venetic, de afară); lăturinț, adj. (Banat, străin); lăturiș, adj. (lateral); lăturaș, adj. (lateral); lăturaș, s. m. (locuitor al periferiei sau al unui cartier; înv., locuitor care plătea numai dările la un feudal, fără să aibă obligații față de principe; înv., străin, din afară; muncitor la minele de sare; cal de alături; cal de ajutor; nimfă de țîntar; ultimii dinți ai calului); lăturar (var. lăturaș, lăturință), s. n. (scîndura care se adaugă la căruță, pentru a fi încărcată mai mult); alătura, vb. (a pune alături, a compara; a reuni, a adăuga); delătura, vb. (a despărți), de la expresia de lături; înlătura, vb. (a despărți, a separa; a da deoparte, a suprima); lătunoaie (var. lătunoi, lăturoi), s. f. (răritură, bucată de pînză neapretată și scămoșată; bucată de lemn, scîndură tăiată de lîngă scoarță), de la laturăcu suf. augmentativ -oi; lătunoios, adj. (plin de scame; plin de rărituri). Vezi definitia »

TÚTĂ s.f. 1. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. Vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. [< germ. (Fang)-tute]. Vezi definitia »