TRÁMĂ s. f. 1. fir de mătase prin răsucirea a cel puțin două fire, ca bătătură. 2. ansamblu de străzi pe care se concentrează traficul principal într-un teritoriu urban. 3. (constr.) distanța dintre grinzi. 4. subiectul propriu-zis al unei opere literare, al unei piese de teatru, al unui film; acțiunea, intriga, canavaua pe care se țes evenimentele operei respective. 5. (biol.) ansamblu de elemente, osatura sau partea rezistentă a unui țesut. 6. (fig.) intrigă, uneltire, complot. (< fr. trame, lat. trama) Vezi definitia »

BUTÍSĂ s.f. Piatră de zid, a cărei dimensiune mai mare se așază în sensul grosimii zidăriei. [< fr. boutisse]. Vezi definitia »

HÂRJIITÚRĂ s. f. v. hârșâitură. Vezi definitia »

ȚINTIȘOÁRĂ, țintișoare, s. f. Diminutiv al lui țintă (I 1). – Țintă + suf. -ișoară. Vezi definitia »

TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas. – Din toca (derivat regresiv). Vezi definitia »