IZOCRONÍSM s.n. Însușirea de a fi izocron. ♦ Proprietate a unor fenomene periodice de a se repeta în mod identic după o perioadă anumită de timp. ♦ Stare a două celule nervoase sau musculare având aceeași cronaxie. [Var. isocronism s.n. / cf. fr. isochronisme]. Vezi definitia »

ETILÍSM s. n. alcoolism. (< fr. éthylisme) Vezi definitia »

IZOMORFÍSM s. n. 1. identitate de formă, de structură. 2. proprietate a unor substanțe cu compoziție chimică analoagă de a cristaliza în aceleași forme cristaline; izomorfie. 3. (mat.) corespondență biunivocă între elementele a două mulțimi cu aceeași structură. (< fr. isomorphisme) Vezi definitia »

ILUMINÍSM s. n. 1. mișcare ideologică și cultural-literară din sec. XVIII-XIX, care preconiza înlăturarea nedreptăților sociale și perfecționarea morală prin răspândirea științei și culturii în popor; luminism². 2. concepție religioasă care afirmă existența inspirațiilor directe de la divinitate. (< fr. illuminisme) Vezi definitia »

BANDITÍSM s. n. act, faptă violentă săvârșită de o bandă; tâlhărie. (< fr. banditisme) Vezi definitia »