NÁVĂ s.f. 1. Nume generic dat tuturor mijloacelor sau vehiculelor de navigație; vas, corabie, vapor, barcă. ♦ Vehicul aerian care zboară; aeronavă. ◊ Navă cosmică (sau spațială) = astronavă; navă de linie = cea mai mare navă de război, prevăzută cu artilerie grea, mijlocie și antiaeriană, precum și cu o cuirasă puternică; navă-far = navă ancorată în locurile primejdioase unde nu se poate construi un far. 2. Partea centrală a unei biserici creștine; naos. [< it. nave, cf. lat. navis, gr. naus]. Vezi definitia »

CICLOALCHÉNĂ s. f. hidrocarbură ciclică nesaturată, cu o dublă legătură în moleculă. (< fr. cycloalkène) Vezi definitia »

BÚNDĂ, bunde, s. f. 1. Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați; burcă¹; (reg.) blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 2. (Reg.) Pieptar (1). – Din magh. bunda. Vezi definitia »

BÚBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe față; s-a dezvăluit totul. ◊ Compuse: (pop.) bubă-neagră = dalac; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc.: buba-mânzului = gurmă. ♦ Rană. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicată, dificilă a unei probleme. ♦ Defect, defecțiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba. Vezi definitia »

vîslă (-le), s. f. – 1. Pală. – 2. Lopată, ramă. – 3. Șirag de fructe, de struguri. Sl. veslo (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 451; Conev 81), cf. bg., slov. veslo. – Der. vîsli, vb. (a mînui vîslele în apă); vîslaș (var. înv. vîslariu), s. m. (persoană care vîslește), cf. sb. veslar; vîslit, s. n. (lopătat, modalitate sportivă de a vîsli). Vezi definitia »