blago-. Element sl. care intră în compunerea unui anumit număr de cuvinte, în care redă sensul gr. εὑ-. Cea mai mare parte a termenilor astfel compuși sînt înv.; singurul de circulație relativ generală este ultimul: blagocestie, s. f. (milă), din sl. blagočistije; blagocestiv, adj. (milos), din sl. blagočĭstivĭ; blagocin, s. m. (Mold., înv., arhiereu), din rus. blagočinnyi; blagodarenie, s. f. (mulțumire), din sl. blagodarenije; blagodari, baglodorî, vb. (a mulțumi), din sl. blagodariti; var. modernă blogodori, blodogori (a bombăni); cf. Șeineanu, Semasiol., 118; blagorodnic, adj. (nobil), din sl. blagorodĭnikŭ; blagorodni(ci)e, s. f. (noblețe); blagoslovi, vb. (a binecuvînta), din sl. blagosloviti; der. blagosloveală, blagoslovenie, s. f. (binecuvîntare); blagoslovitor, adj. (care blagoslovește). Vezi definitia »

TANGÓ s.n. v. tangou. Vezi definitia »

ALBÚGO s.n. 1. Opacifiere inflamatorie a corneei, sub formă de pată albă. 2. Pată albă care se formează pe unghie, datorită unor bule de aer situate între celule. [< fr., lat. albugo]. Vezi definitia »

COCCIG(O)- elem. „coccis”. (< fr. coccyg/o/-, cf. gr. kokkys, -ygos, cuc) Vezi definitia »

EGO- elem. „eu”, „propria persoană”. (< fr. égo-, cf. lat. ego, eu) Vezi definitia »