IÚREȘ, iureșuri, s. n. Asalt, năvală, atac; mers impetuos; fugă, goană. [Var.: (reg.) iúrăș, (înv.) iúruș s. n.] – Din tc. yürügüș. Vezi definitia »

ágriș (-și), s. m. – Arbust cu fructe comestibile. – Var. (Trans.) agríșe, aghireáșe. Mag. egres (DAR; Gáldi, Dict., 82), care îl derivă din germ. med. agras (‹ v. fr. aigras ‹ lat. *acrus, cf. acru). De remarcat că *acrus s-a contaminat probabil, din epoca lat., cu agrestis, și că de la „agrest” a ajuns să însemne „strugure verde”, cf. it. agresto, sp. agraz. Din it. cuvîntul a ajuns, cu sensul de „arbust cu fructe comestibile”, în sl. agres, ceh. agrest, pol. agrest (Berneker 25). Accentul rom. (ágriș) arată că nu poate fi vorba de un etimon sl., și că trebuie plecat de la mag. Totuși, var. dovedesc și existența unui prototip sl., fără a părea probabilă o der. directă din lat. (cf. REW 92, și Meillet, s. v. ager). Tot din it. provin alb. grestë, sb. greš, ogrešta, (Miklosich, Fremdw., 73), rus. agrus, dar cu sensul de „strugure verde”. – Der. agrișe, s. f. (fructul agrișului). Vezi definitia »

meș (méși), s. m. – 1. Un fel de încălțăminte purtată de turci în interiorul pantofilor. – 2. Papuc. – Var. meșt, mestie. Mr. mestră, pl. mești. Tc. mest (Miklosich, Türk. Elem., II, 127; Șeineanu, II, 257; Loebel 63; Berneker, II, 39; Lokotsch 1459), cf. ngr. μέστι, alb. mešt, sb., cr. mȅštva, rut. mešty, pol. meszta. Vezi definitia »

PICIORÚȘ, piciorușe, s. n. 1. Diminutiv al lui picior (1); picioruț. 2. Punct de lucrătură la o împletitură cu croșeta. 3. Organ al mașinii de cusut care asigură presarea și deplasarea materialului în timpul coaserii lui. – Picior + suf. -uș. Vezi definitia »

SABRETÁȘ s.n. Mic săculeț plat de piele care se purta odinioară la centiron lângă sabie la unele uniforme de cavalerie. [< fr. sabretache]. Vezi definitia »