Definita cuvantului semn
SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pe semne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (În superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ♦ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstitioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau că)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau, în trecut, de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. ◊ Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; urmă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) întrebuințate pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiunilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice întrebuințate pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu semn
limbă de lemn expr. jargonul documentelor și al activiștilor de partid din perioada dictaturii comuniste. Vezi definitia »
NESÓMN s. n. Lipsă de somn, insomnie; p. ext. oboseală pricinuită de starea de veghe. – Ne- + somn. Vezi definitia »
DESÉMN s.n. v. desen. Vezi definitia »
SOLÉMN adj. 1. Care are loc după un anumit ceremonial; sărbătoresc. ♦ De ceremonie. ♦ Sfânt, sacru. 2. Important, măreț; grav. ♦ (Despre persoane) Plin de seriozitate, de gravitate; grav. [< lat. solemnis]. Vezi definitia »
lemn (lémne), s. n.1. Buștean. – 2. Arbore. – 3. Trunchi, buturugă, ciot. – 4. Surcea, țandără, retezătură. – 5. Vreascuri, trunchiuri (de foc). – 6. (Înv.) Crucea lui Iisus. – 7. (Rar) Coșciug, sicriu. – Mr. lemnu, megl. lemu, istr. lęmnę. Lat. lĭgnum (Pușcariu 963; Candrea-Dens., 976; REW 5034; DAR), cf. it. legno, sp. leño, port. lenho. Sensul de „arbore” există și în lat. tîrzie și în it.; explicarea acestui sens prin influența sl. drĕvo (Șeineanu, Semasiol., 80; Rosetti, III, 99) este lipsită de fundament. Der. lemnuș, s. n. (bețișor de tac sau pușcoci de copil, întinzător al ferăstrăului de mînă; scoarță folosită drept colorant; Trans., fosfor); lemnușcă, s. f. (plantă, Lythrum salicaria); lemnos, adj. (de lemn, tare), cu suf. -os (după Pușcariu 965; Candrea-Dens., 978; REW 5033 și DAR, din lat. lĭgnōsus, cf. mr. limnos); lemnoasă, s. f. (varietate de struguri); lemniu, adj. (culoarea lemnului crud); lemnie, s. f. (plantă, Lythrum salicaria); lemnar, s. n. ( tăietor de lemne; tocător; daltă), cu suf. -ar (după REW 5032 și DAR, din lat. lĭgnārium); lemnar, s. m. (dulgher, tîmplar), cu același suf. (după Pușcariu 964; Candrea-Dens., 977 și DAR, din lat. lĭgnārius, cf. mr. limnar); lemnăreasă, s. f. (nevasta dulgherului); lemnărie, s. f. (tîmplărie, depozit de lemne; cherestea, lemne de construcție); lemnărit, s. n. (meșteșugul lemnarului; impozit pe dreptul de a tăia lemne); lemnamă, s. f. (mulțime de lemne), care pare să reproducă lat. lĭgnamen (DAR), se folosește în Banat; lemnet, s. n. (Olt., Banat, lemnărie, lemne multe), cu suf. -et; lemnitură, s. f. (Trans., armătură care susține galeria unei mine); înlemni (var. lemni), vb. (a înțepeni, a ajunge țeapăn; a rămîne stupefiat, a rămîne paf); lemnoșa (var. lemnoși), vb. refl. (a se face fibros). – Cf. untdelemn. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z