CÚRIE s.f. 1. (Ist.) Unitate religioasă, militară și politică la romani, reprezentând o subdiviziune a triburilor primitive. ♦ Loc unde se aduna această unitate. ♦ Clădire în care se aduna senatul roman. ♦ Senatul municipiilor. 2. (Bis.) Administrația pontificală a bisericii catolice. [Pron. cu-ri-e, gen. -iei. / < lat. curia, cf. it. curia, fr. curie]. Vezi definitia »

SONOLOCÁȚIE s. f. Operație prin care se determină poziția unui obiect față de un anumit reper cu ajutorul undelor sonore, fără participarea activă a obiectului. – Din fr. sonolocation. Vezi definitia »

NUMERÁȚIE s. f. sistem de cifre și de reguli folosit pentru reprezentarea numerelor. (< fr. numération, lat. numeratio) Vezi definitia »

SINCRONÍE s. f. caracter sincronic; sincronicitate. ◊ ansamblul fenomenelor lingvistice considerate la un moment dat. (< fr. synchronie) Vezi definitia »

NITRIFICÁȚIE s. f. nitrificare. (< fr. nitrification) Vezi definitia »