CENÓBIU s.n. 1. (Liv.) Mănăstire în care călugării au viața organizată în comun; cinovie. 2. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare, înglobată într-o masă mucilaginoasă comună. [Pron. -biu. / < it. cenobio, cf. gr. koinos – comun, bios – viață]. Vezi definitia »

HÁHNIU s.n. v. hahnium. Vezi definitia »

IMPÍU, -ÍE, impii, adj. (Livr.) Care este lipsit de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect. – Din lat. impius, fr. impie. Vezi definitia »

SOLILÓCVIU, solilocvii, s.n. Monolog format in prezența sau absența altui personaj, de care se face abstracție. Vezi definitia »

DECLINATÓRIU, -IE adj., s. n. (jur.) (hotărâre) prin care se declină competența. ♦ ~ de competență = hotărâre prin care o instanță constată incompetența ei și înaintează cauza la o instanță competentă. (< fr. déclinatoire) Vezi definitia »