plácă (plắci), s. f. – 1. Tablă, planșă. – 2. Tăbliță de ardezie. – 3. Disc. – 4. Firmă, semn, insignă. – 5. Decorație, decorare. Ngr. πλάϰα (Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 688; Graur, BL, V, 74), întărit ulterior de fr. plaque. – Der. placa, vb. (a aplica, a lipi; a părăsi), din fr. plaquer, galicism; placard, s. n., din fr. placard; placaj, s. n., din fr. placaje; plachetă, s. f., din fr. plaquette; platcă, s. f. (tăbliță). Vezi definitia »

METÓDĂ, metode, s. f. 1. Mod (sistematic) de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective. ◊ Loc. adv. Cu metodă = metodic, sistematic. 2. Procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop; metodologie (4). ♦ Manieră de a proceda. 3. Manual care cuprinde reguli și principii normative pentru învățarea sau pentru practicarea unei discipline, a unei arte etc.; ansamblu al acestor reguli și principii. [Var.: (înv.) metód s. n.] – Din fr. méthode, lat. methodus, germ. Methode. Vezi definitia »

PĂCĂLITÚRĂ, păcălituri, s. f. Păcăleală. – Păcăli + suf. -tură. Vezi definitia »

GLÉBĂ s.f. (Liv.) Brazdă de pământ. ◊ Servitute a glebei = colonat; adscript (al) glebei = colon, serv. [< cf. it., lat. gleba]. Vezi definitia »

ANALÍZĂ, analize, s. f. 1. Metodă științifică de cercetare care se bazează pe studiul sistematic al fiecărui element în parte; examinarea amănunțită a unei probleme. ◊ Expr. În ultimă analiză = în concluzie. 2. (Chim.) Identificare, determinare a compoziției unei substanțe prin descompunerea ei în elementele constitutive. 3. (în sintagma) Analiză matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele, derivatele si aplicațiile lor. – Din fr. analyse. Vezi definitia »