BOTÁNICĂ (‹ fr. {i}) s. f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul plantelor, cercetînd structura, activitatea vitală și dezvoltarea lor, relații cu mediul, repartizarea lor în spațiu și timp, clasificarea, originea și evoluția lor. Primele consemnări cunoscute despre plante datează din timpul lui Teofrast (c. 372-287 î. Hr.) și Discoride (sec. 1 î. Hr.). Datorită descoperirii microscopului (sec. 17) și dezvoltării metodei experimentale, b. marchează un salt calitativ; în cadrul ei își delimitează aria de cercetare, separîndu-se, o serie de discipline: anatomia și fiziologia plantelor, citologia, geobotanica etc. Dintre cercetătorii români s-au remarcat stolnicul Constantin Cantacuzino (a alcătuit cea mai veche hartă geobotanică de la noi), Tr. Săvulescu, I. Prodan, D. Brândză, A. Borza, E. Pop, E.I. Nyárády. Vezi definitia »

EMINÉNȚĂ s.f. 1. Titlu care se dă cardinalilor catolici. 2. (Franțuzism) Proeminență, ieșitură. [Cf. fr. éminence, it. eminenza, lat. eminentia – înălțime]. Vezi definitia »

RÍGĂ, rigi, s. m. 1. (înv.) Rege. 2. Carte de joc cu figura regelui; popă, crai. – Din ngr. ríghas. Vezi definitia »

GÁRĂ, gări, s. f. Ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe o linie ferată, unde opresc trenurile pentru urcarea și coborârea călătorilor și pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor. ◊ Gară maritimă (sau fluvială) = ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe cheiul unui port maritim (sau fluvial), destinat îmbarcării și debarcării călătorilor și bagajelor. – Din fr. gare. Vezi definitia »

PÁRĂ², pere, s. f. 1. Fructul părului¹. *Expr. A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para în gură = a obține ceva fără efort, fără muncă. Nu plătește nici o pară putredă, se spune despre cineva sau ceva fără nici o valoare. 2. P. anal. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară² (1). – Lat. pira. Vezi definitia »