ARMONÍE s. f. 1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi. ◊ parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor. 2. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens. ♦ ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. înțelegere deplină între persoane, colectivități etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia) Vezi definitia »

APENDICOSTOMÍE s. f. deschidere a apendicelui (1) la piele și crearea unui drenaj al conținutului cecal. (< fr. appendicostomie) Vezi definitia »

EXPLOATÁȚIE s.f. Întreprindere cu caracter economic care exploatează pământuri, păduri, mine etc.; (p. ext.) terenul, pădurea etc. exploatate de o astfel de întreprindere. [Gen. -iei, var. exploatațiune s.f. / cf. fr. exploitation]. Vezi definitia »

STRETÉNIE s. f. (Pop.) Sărbătoare religioasă ortodoxă celebrată la 2 februarie. – Din sl. sŭrĕtenije, strĕtenije. Vezi definitia »

PREDETERMINÁȚIE s. f. predeterminare. (< fr. prédétermination) Vezi definitia »