nădrăgúț, nădrăgúți, s.m. (pop.) nădrag mic, nădrăgel. Vezi definitia »

desfăcăreț, desfăcărețe s. n. 1. deschizător de conserve. 2. deschizător de sticle. Vezi definitia »

șoácăț (-ți), s. m. – 1. Șoarece. – 2. German, neamț (nume injurios, dat și altor străini din Europa de V.). – Var. șoacăță, (1) socîț. Origine incertă, poate expresivă cf. sb. šokac „sîrb catolic”, pe care Candrea îl propune ca etimon al rom., dar care nu poate explica primul sens din rom. Legătura cu slov. štakor „șoarece” (Cihac, II, 391) este îndoielnică. Pentru var., cf. Byck-Graur 26. – Der. șocățesc, adj. (nemțesc; occidental; ciudat); șocăție, s. f. (limbă pocită). Cf. șogan, șonț. Vezi definitia »

balț, (balțuri), s. n. – 1. Laț, șiret, panglică. – 2. Voal al miresei. – 3. Giulgiu. – 4. Animal cu gâtul alb sau pătat cu alb. – Mr. balțu. Lat. balteus „panglică” (Pușcariu 181; REW 919; Candrea-Dens. 130; Densusianu, GS, II, 316); cf. it. balzo „margine, capăt”, cat. balç, sp. balzo. Se folosește numai în Trans. Der. bălti, vb. (a încovoia); bălți, vb. (Mold., a da drumul din strînsoare); bălța, vb. (a împestrița); bălțat, adj. (pestriț, în multe culori, pătat); bălțătură, s. f. (împestrițare); îmbălța, vb. (despre mirese, a-și pune voalul); a îmbălțui, vb. (a pune voalul miresei). Der. a bălți este normal; a bălti pare a fi suferit, atît ca semantism cît și ca fonetism, influența lui a bolti. Adj. bălțat se consideră în general cuvînt aparte, derivat direct din lat. balteatus „încins, încununat” (Pușcariu 181; REW 919; Densusianu, Rom., XVIV, 586; Candrea-Dens., 132; DAR); ca *balteanus › it. balzano, v. fr. bauçant, fr. balzan). Dar poate fi considerat de asemenea der. de la a bălța, format în mod regulat. De la el provin rut. balec „pestrițat”, sb. belcat „alb” (Candrea, Elemente, 402), acesta din urmă probabil prin asociere cu sl. bĕlŭ „alb”. Vezi definitia »

sorocovắț (-véți), s. m. – (Mold., înv.) Monedă de plată de 20 de creițari. – Var. sorcovăț. Rus. sorokovecĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46). Vezi definitia »