CĂLIMĂNEȘTI, oraș în jud. Vîlcea, pe dr. Oltului; 8.633 loc. (1991). Hidrocentrală (38 MW). Îmbutelierea apelor minerale (Căciulata); expl. și prelucr. lemnului; mat. de constr. Stațiune balneoclimaterică cu ape minerale clorosidice, iodurate, bromurate, calcice, magneziene și sulfuroase. La Căciulata, localit. componentă a orașului, funcționează complexe sanatoriale (între care unul pentru tratarea afecțiunilor posthepatice). Menționat documentar în 1386. Din 1890 stațiune balneară, iar din 1927 a primit statutul de oraș. Aici, pe ostrovul din mijlocul Oltului, se află o biserică ridicată (1518-1522) în epoca lui Neagoe Basarab. În apropiere este situată mănăstirea Cozia. Muzeu. Vezi definitia »

trânti, trântesc v. t. 1. (intl.) a trăda, a vinde. 2. (d. examinatori) a respinge un candidat. Vezi definitia »

clocotí (clocotésc, clocotít), vb. – 1. A fierbe, a da în clocot. – 2. A fermenta. – 3. A răsuna, a vui. – Var. colcoti. Mr. clucotire, megl. crucuțés. Sl. klokotati „a fierbe” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 290; Cihac, II, 63; Conev 70); cf. sb. klokotati, bg. klokotjă. – Der. clocot (var. Munt., colcot), s. n. (fierbere; efervescență; bulbuc produs la fierbere), deverbal de la cuvîntul anterior, sau direct din sl. klokotŭ, cf. mr. clocut, colcut; clocoteală, s. f. (fierbere); clocotitură, s. f. (fierbere); clocotiș, s. n. (clocot produs la fierbere); clocotitor, adj. (fierbinte, care clocotește). Aceleiași rădăcini sl. par a-i aparține o serie de nume de plante, ca clocotici, s. m. (Staphylea pinnata; Rhinanthus alpinus), cf. sb. klokočika, pol. klokoczka „plantă” (Cihac, II, 63; Berneker 521; DAR); clococean, s. m. (varietate de măcriș); clococior, s. m. (varietate de lăptucă, Lactuca virosa); clocoțel, s. m. (plantă, Thalictrum aquilegifolium; clematită, Clematis integrifolia). Legătura semantică nu este clară. Numele plantelor se datorează probabil bulbucilor făcuți de seva lor, cînd se rupe tulpina, sau poate formei fructelor lor. Cf. colcotice, s. f. (Munt., erupție). Vezi definitia »

primití, primitésc, vb. IV (reg.) 1. (despre pleava sau paiele de cereale) a da la o parte, a curăți, a mătura cu primiteaua (felezeul, târnul) la vânturat cu lopata. 2. a mătura în casă, a scutura, a curăți; a înnoi, a reînnoi; a vărui. 3. (în forma: premeti) a primeni rufăria (de corp sau de pat). 4. (despre pâine; în forma: premeti) a frământa, adăugând aluat nou la cel vechi. 5. (despre unele păsări și animale) a agita mereu ceva. Vezi definitia »

izvrătí (-tésc, -ít), vb. – A tergiversa, a interpreta în felul său. Sl. izvratiti (DAR), cf. răsvrăti. Sec. XVII, înv. Vezi definitia »