SÂMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv. a) În sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare, b) (Mai ales art.) Într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă, c) (Art.) În fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota. Vezi definitia »

ZOVÉLCĂ s. f. v. zăvelcă. Vezi definitia »

cráină, cráine, s.f. (pop.) margine; în expr. a umbla craina = a bate marginile, a umbla fără rost. Vezi definitia »

BÓSĂ s.f. (Franțuzism) 1. (Med.) Protuberanță, umflătură, proeminență (pe suprafața unui organ). 2. Aptitudine, capacitate, dar. [< fr. bosse]. Vezi definitia »

SERÁTĂ, serate, s. f. Reuniune, întrunire cu caracter muzical, literar etc.; spec. petrecere de seară cu dans. – Din it. serata. Vezi definitia »