Definita cuvantului știrb
ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus: știrba-baba-cloanța s. f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu știrb
orb (oárbă), adj. – 1. Fără vedere. – 2. (Banat, Trans.) Chior. – 3. (S. m.) Cecitate, orbire. Lat. orbus (Diez, I, 295; Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu 1223; Candrea-Dens., 1284; REW 6086), cf. alb. verb, vegl. vuarb, it. orbo (It. de N orp, calabr. orvu), v. fr., cat. orb. Pentru răspîndirea rom., cf. Gamillscheg, Differenzierung, 34 și Cah. S. Pușcariu, I, 10; pentru sensul 2 din rom. cf. ALR, I, 67. Der. orbecăi (var. orbăcăi, orbeca), vb. (a merge pe dibuite), cu suf. expresiv -căi (după Scriban este doar un cuvînt expresiv; după Pușcariu 1224, Candrea-Dens. și Candrea, din lat. *orbicare); orbecăială (var. orbăcăială), s. f. (căutare pe dibuite); orbește, adv. (ca orbii); orbeț, s. m. (orb, cerșetor orb; Mold., cîrtiță) cu suf. -ete, sau -eț, cf. fr. orvet; orbi, vb. (a pierde văzul; a fascina); orbie, s. f. (lipsă de vedere); orbiș, adv. (ca orbii); orbitor, adj. (care ia văzul, fascinează); orbitură, s. f. (înv., lipsă de vedere); orbiciune, s. f. (înv., orbire). Vezi definitia »
MORB, morburi, s. n. (Livr.) Boală. ♦ Morbul lui Pott = tuberculoză osoasă localizată la coloana vertebrală. – Din lat. morbus. Vezi definitia »
IMBÉRB, imberbi, adj.m. (Livr.; adesea substantivat) Căruia nu i-a apărut încă barba; p. ext. (peior.) tânăr. – Din fr. imberbe, lat. imberbis. Vezi definitia »
verb, cu sensul de a colinda prin buruieni Vezi definitia »
MONOVÉRB s.n. Joc distractiv care constă în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau cu figuri, sensul acestuia reieșind din poziția elementelor componente. ◊ Monoverb cu incastru = monoverb în care, prin introducerea unui cuvânt sau a unei litere într-o imagine, se obține un cuvânt nou; monoverb epentetic = monoverb ilustrat prin două imagini, una numită „bază”, iar cealaltă „plus”, cuvântul „plus” introducându-se neschimbat între literele care formează cuvântul „bază”. [Cf. gr. monos – unic, lat. verbum – cuvânt]. Vezi definitia »