MARȚAFOͲ, marțafoiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A-și da aere, a se îngâmfa. – Din marțafoi. Vezi definitia »

pociói, pocioáie, s.n. (reg.) băltoacă formată în jurul unei fântâni. Vezi definitia »

TOI, toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”. Vezi definitia »

scalói¹, scalói, s.m. și scaloáie, s.n. (reg.) 1. fir de ceapă răsădită care nu a făcut bulb. 2. căpățână de usturoi nedezvoltată, fără căței, formată dintr-o bucată. 3. varză cu căpățâna nedezvoltată. 4. grăunte. Vezi definitia »

marțafói (marțafói), s. m. – Șmecher, potlogar. Origine necunoscută. Din pol. marcovy „flăcău tomnatic” (Cihac, II, 189), pare puțin probabil, dată fiind extensiunea cuvîntului. Relația cu mag. márcafank „gogoașă” (Scriban) e întîmplătoare. Poate ar trebui legat de sl. mreti „a muri”, cf. sb. mrtca „cadavru”, mrtvan „om fără putere”. – Der. marțafoaică, s. f. (vagaboandă). Vezi definitia »