Definita cuvantului flacără
flácără (-ắcări), s. f. Parte luminoasă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins, pară, văpaie. – Lat. facŭla, cu l expresiv, care însoțește adesea un f inițial, cf. flămând, și it. fiaccola < facula (Battisti, II, 1629), it. fieno < *flenum < fenum, it. fiòcina < lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Pușcariu 620; REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85; DAR), dar se explică de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminări cu flamma sau cu *flacca. – Der. flăcărá, vb. (a arde, a scoate flăcări); flăcăríe, s. f. (vîlvătaie); flăcărós, adj. (rar, care scoate flăcări); înflăcărá, vb. (a aprinde, a arde, a înfierbânta). – [3415]
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu flacără
PNÉUMĂ s. f. (la stoici) spiritul divin care animă lumea, ordonând-o și dirijând-o. (< fr., gr. pneuma) Vezi definitia »
BĂBÚȚĂ, băbuțe, s. f. Diminutiv al lui babă. Vezi definitia »
AVIONÉTĂ, avionete, s. f. Avion mic (pentru sport, școală etc.). [Pr.: -vi-o-] – Din fr. avionnette. Vezi definitia »
IÁCĂ1 interj. 1. Ia! iată! uite! vezi! ♦ Ascultă! Iacă ce-mi zicea el. 2. Deodată, pe neașteptate. 3. Exprimă mirare, contrarietate, protest. [Var.: iáca; iácătă interj.] – Ia + că. Vezi definitia »
chiopércă, chiopérci, s.f. (reg. înv.) oală pentru gătit. Vezi definitia »