Definita cuvantului flacără
flácără (-ắcări), s. f. Parte luminoasă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins, pară, văpaie. – Lat. facŭla, cu l expresiv, care însoțește adesea un f inițial, cf. flămând, și it. fiaccola < facula (Battisti, II, 1629), it. fieno < *flenum < fenum, it. fiòcina < lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Pușcariu 620; REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85; DAR), dar se explică de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminări cu flamma sau cu *flacca. – Der. flăcărá, vb. (a arde, a scoate flăcări); flăcăríe, s. f. (vîlvătaie); flăcărós, adj. (rar, care scoate flăcări); înflăcărá, vb. (a aprinde, a arde, a înfierbânta). – [3415]
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu flacără
roșeață, roșeți s. f. (intl.) aur. Vezi definitia »
MOTOCULTÚRĂ s.f. Agricultură mecanizată. [Cf. fr. motoculture, rus. motokultura]. Vezi definitia »
DESCÂNTĂTÚRĂ, descântături, s. f. Descântec. – Descânta + suf. -ătură. Vezi definitia »
VĂTĂȘÍȚĂ, vătășițe, s. f. 1. Soția vătafului. 2. Femeie care conducea gospodăria unei case boierești, având în supraveghere slugile (de sex feminin). 3. Vorniceasă la nuntă. [Var.: (reg.) vătăjíță s. f.] – Vătaș + suf. -iță. Vezi definitia »
MUCIÓRNIȚĂ, muciornițe, s. f. Nămol rău mirositor care se găsește pe fundul lacurilor și al mlaștinilor. Vezi definitia »