tárniță (-țe), s. f. – 1. Șa de călărie. – 2. Depresiune într-o înălțime. Sb., cr. tarnice, rut. tarnica „care de poveri” (Tiktin; Candrea), în loc de *tovarnica ‹ tovarŭ „povară”, cf. mag. tárnok „șa”. – Der. întărnița, vb. (a înșeua). Tarliță, vb. (Banat, targă) pare a rezulta dintr-o contaminare a lui țarniță cu mag. taraglya „targă”. Vezi definitia »

AUTODREZÍNĂ s. f. drezină autopropulsată. (< rus. avtodrezina) Vezi definitia »

RÁNGĂ, răngi, s. f. Bară de fier, teșită la unul din capete, servind ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec. Vezi definitia »

BUTÍSĂ s.f. Piatră de zid, a cărei dimensiune mai mare se așază în sensul grosimii zidăriei. [< fr. boutisse]. Vezi definitia »

CLONCĂNITÚRĂ, cloncănitúri, s. f. Cloncăneală. (cloncăni + suf. -tură) Vezi definitia »