arámă s. f. – 1. Cupru. – 2. Fel, soi; fire, natură. – Mr. aramă. Lat. *aramen, formă pop. asimilată de la aeramen (Diez, Gramm., I, 5; Candrea, Éléments, 61; Pușcariu 107; Candrea-Dens., 73; DAR; Rosetti, I, 65); cf. alb. rëm, it. rame (piem., engad. aram), fr. airain (‹ v. fr. arain), v. prov., cat. aram, v. sp. arambre, port. arame. Sensul 2 se explică prin obiceiul vechi de a bate monede de aramă, suflate cu un strat de argint sau de aur; prin folosință începea să se ivească fondul de aramă, trădînd calitatea proastă a monedei. Der. arăma, vb. (a arămi); arămar, s. m. (căldărar); arămărie, s. f. (căldărărie); arămeasă, s. f. (vas de aramă); arămi, vb. (a acoperi cu un strat de aramă); arămie, s. f. (căldare de aramă), pe care DAR îl derivă de la bg., sb. aranija „ceaun”, cuvinte care provin mai probabil din rom.; arămioară, s. f. (înv., monedă de aramă); arămiu, adj. (de culoarea aramei); arămos, adj. (bogat în cupru). Vezi definitia »

țitéică, țitéici, s.f. (reg.) leagăn de joacă; scrânciob. Vezi definitia »

CREATÍNĂ s. f. substanță proteică rezultată din metabolismul protidelor, cu rol important în contracția musculară. (< fr. créatine) Vezi definitia »

CURBATÚRĂ s. f. durere musculară însoțită de o senzație de oboseală care precedă unele boli infecțioase. (< fr. courbature) Vezi definitia »

ívără s.f. (reg.) dovleac, bostan, lubeniță. Vezi definitia »