veácă (véci), s.f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sită. – 2. Cingătoare. – 3. Bordură, chenar, margine. – 4. Formă, tipar. Sl. (rus.) vĕko „vas din scoarță” (Candrea). În Olt. și Trans. – Der. veșcă, s.f. (cerc, inel), din sl. vĕčko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. véska „ladă”; văcălie (var. vășcălie), s.f. (cerc, cingătoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polzporus betulinus), de la veacă cu suf. -lie, și var. contaminată cu veșcă. Bășcălie, s.f. (glumă de prost gust) ar putea fi același cuvînt. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iască”. Vezi definitia »

ZĂGNEÁȚĂ, zăgnéțe, s. f. (Var.) Zăgneată. Vezi definitia »

CĂPÁUCĂ s. f. v. capaucă. Vezi definitia »

TETRÓDĂ, tetrode, s. f. Tub electronic cu patru electrozi situați într-un balon cu vid. – Din fr. tétrode. Vezi definitia »

DERMOPUNCTÚRĂ s. f. (Med.) Metodă de acupunctură simplificată. – Din engl. dermopuncture. Vezi definitia »