Definita cuvantului fals
FALS, -Ă, (I) falși, -se, adj., (II) falsuri, s. n. I. Adj. 1. Care este contrar adevărului: mincinos, neîntemeiat; care are numai aparența adevărului, autenticității; imitat, artificial. ◊ (Anat.) Coastă falsă = fiecare dintre cartilajele situate dedesubtul sternului, care realizează articularea pe stern a trei perechi de coaste. Ușă (sau fereastră) falsă = ușă (sau fereastră) aparentă, care nu poate fi folosită, făcută numai pentru simetria cu ansamblul. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Prefăcut, fățarnic, ipocrit. 3. (Muz.; despre sunete, voce etc.) Care sună contrar legilor armoniei; distonant. ◊ (Adverbial) Cântă fals. II. S. n. (Jur.) Infracțiune săvârșită prin alterarea adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ștersături făcute cu rea-credință, prin imitarea semnăturii, denaturarea conținutului, substituire de persoane etc. ◊ Expr. A se înscrie în fals = a ataca un act în fața justiției ca neautentic, contrafăcut; a contesta formal valabilitatea unei declarații. [Var.: (I) falș, -ă adj.] – Din lat. falsus, it. falso.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu fals
VALS s.n. Dans în trei timpi, care se dansează în perechi; melodia acestui dans. [< fr. valse, cf. germ. Walzer]. Vezi definitia »
SMÚLS2, -Ă, smulși, -se, adj. 1. (Despre plante) Care este tras afară din pământ (cu rădăcină). 2. (Despre obiecte) Desprins, deplasat cu brutalitate din locul în care se află fixat. ♦ (Haltere; despre stiluri) Care constă în ridicarea halterei (1) cu ambele brațe printr-o singură mișcare continuă. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la smuls în finală. – V. smulge. Vezi definitia »
DAMENVÁLS s. n. drept, posibilitate pe care o au femeile și fetele de a-și alege singure partenerii la dans. (< germ. Damenwahl) Vezi definitia »
RADIOIMPÚLS s. n. variație bruscă și de scurtă durată a unui semnal radio. (< radio1- + impuls) Vezi definitia »
IMPÚLS s. n. 1. forță, imbold, stimul capabil să determine o acțiune, o mișcare. ♦ (fil.) ~ primar = impuls inițial imprimat de divinitate, căruia i s-ar datora mișcarea materiei. 2. (electron.) grup de oscilații de foarte înaltă frecvență care se succed periodic într-un anumit timp. 3. (psih.) mișcare bruscă și momentană, determinată de acțiunea stimulilor nervoși și orientată spre executarea unui act determinant. ◊ tendință morbidă a unor bolnavi mintali de a executa acțiuni periculoase. 4. mărime fizică egală cu produsul dintre masa și viteza unui corp în mișcare. 5. unitate de măsură la baza taxării convorbirilor telefonice. (< engl. impulse, lat. impulsus) Vezi definitia »