PROBATÓRIU, -IE I. adj. propriu să dovedească ceva; probator. II. s. n. procedură de culegere a probelor în justiție. (< lat. probatorium, fr. probatoire) Vezi definitia »

șasíu (-íe), s. n. – Cadru, carcasă, batiu. Fr. chassis. Vezi definitia »

INDÍCIU s.n. Semn, dovadă concretă potrivit căreia se poate deduce existența unui lucru; semn, particularitate după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen sau un fapt. [Pron. -ciu. / < lat. indicium]. Vezi definitia »

PARTÍU s.n. Concepție de ansamblu a unei lucrări de arhitectură, de pictură, de sculptură sau de decorație, privind stabilirea proporțiilor, a destinației etc. [< fr. parti]. Vezi definitia »

LITÍGIU, litigii, s. n. Conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc. – Din fr. litige, lat. litigium. Vezi definitia »