EXÍGE, exíg, vb. III. Tranz. (Livr.) A cere imperios, a necesita. – Din lat. exigere, fr. exiger. Vezi definitia »

ráge (rág, răgít), vb. – A mugi, a răcni, a behăi. Lat. ragĕre (Densusianu, Hlr., 197; Pușcariu 1427; REW 7077), cf. v. fr. raire. Din sec. XVII, tendința este de a asimila conjug. cu cea a vb. în -ire: formele part. ras și ale gerunziului răgînd, pe care le citează Tiktin, sînt puțin folosite. – Der. răget, s. n. (behăit, muget), cu var. răget, ragăt, rare; rangăt, s. n. (zbierat, muget), var. cu infix nazal; ramăt, s. n. (muget), negreșit altă var., deși dificil de explicat fonetic (după Tiktin, din freamăt, care nu este nici el mai ușor). Vezi definitia »

mínge (míngi), s. f. – Balon. – Var. (Bucov.) mince. Sl. męčĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 197; Byhan 318; Berneker, II, 42; Conev 104), cf. sb. mečak, rus. mjačĭ, mag. mancs. Vezi definitia »

ciríge s.f. (reg.) un fel de prăjitură coaptă în grăsime. Vezi definitia »

ATRÁGE, atrág, vb. III. Tranz. 1. A exercita o atracție (1); a apropia la sine. Magnetul atrage fierul. ◊ Refl. recipr. Electricitățile de sens contrar se atrag. ♦ A determina (adesea prin vicleșuguri) pe cineva să vină sau să se ducă undeva. ◊ Expr. A atrage atenția (cuiva) = a) a face ca atenția (cuiva) să se îndrepte într-o anumită direcție; b) a avertiza, a preveni. 2. A exercita sau a simți o atracție (2). ♦ Fig. A fermeca, a ademeni, a ispiti, a tenta. 3. A avea drept consecință; a determina. [Perf. s. atrăsei, part. atras)] – A³ + trage (după fr. attirer). Vezi definitia »