AUTOTIPÍE, (2) autotipii, s. f. 1. Procedeu de executare a unui clișeu zincografic care redă nuanțele de umbră și lumină prin descompunerea imaginii în puncte de diverse mărimi. 2. Clișeu obținut prin autotipie (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotypie. Vezi definitia »

coporîie (coporấi), s. f. – 1. Mîner de coasă. – 2. Nume dat celor trei stele din constelația Cefeu. – Var. coporîșcă, toporîie, toporîșcă. Mag. kaparó (Candrea); var. indică o contaminare cu topor(ișcă). Cf. și bg. kopralja „prăjină”, de unde copreală, s. f. (prăjină, par), cuvînt legat de copală, s. f. (prăjină), în Trans., și copaiță, s. f. (prăjină pe care se pun de obicei fîșii de coajă uscată de copac, la care se dă foc, în anumite obiceiuri populare din Trans.), copîrșoi, s. m. (persoană slabă). Vezi definitia »

smétie (-ii), s. f. – (Mold.) Par, prăjină. – Var. zmetie. Sl. sŭmetije, rus. smetie (Scriban). Vezi definitia »

EURITERMÍE s. f. însușire a organismelor euriterme. (< fr. eurythermie) Vezi definitia »

CARTOMETRÍE s. f. ramură a cartografiei care studiază metodele și instrumentele de măsurare a suprafețelor. (< fr. cartométrie) Vezi definitia »