METASTRUCTÚRĂ s. f. (chim., fiz.) rețea cristalină parțial distrusă, în care scheletul rețelei inițiale se mai păstrează încă, dar în care câmpul de forțe e perturbat și regula valențelor, strict respectată la structurile de echilibru, nu mai e verificată. (< meta- + structură) Vezi definitia »

BĂNCILĂ, Vasile (1897-1979, n. Brăila), filozof român. Studii de logică, etică, estetică, sociologie, filozofia culturii, în care cercetează fondul metafizic al problemelor dintr-o perspectivă religioasă, ortodoxă („Lucian Blaga, energie românească”, „Duhul sărbătorii”). Eseuri. Vezi definitia »

SOMIÉRĂ, somiere, s. f. 1. Rețea elastică de sârmă, de arcuri etc. fixată pe cadrul patului, peste care se așază salteaua; p. ext. parte a unui pat formată dintr-un schelet care susține un ansamblu de elemente elastice, un material de umplutură și o țesătură de acoperire. 2. Bloc de piatră care susține o boltă. 3. Fiecare dintre grinzile principale pe care sunt rezemate grinzile secundare ale unui planșeu. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. sommier. Vezi definitia »

CASTÁNĂ, castane, s. f. 1. Fructul castanului, (aproximativ) sferic, cu coaja tare, cafenie, bogat în amidon și în ulei, închis până la maturitate într-un înveliș verde, țepos. ◊ Expr. A scoate castanele din foc cu mâna altuia = a se folosi de altcineva într-o întreprindere primejdioasă, pentru interese personale. 2. Fiecare dintre micile formații cornoase aflate pe fața internă a picioarelor calului. – Din (1) ngr. kástanon, (2) kastánia. Vezi definitia »

SPOROFÍLĂ s.f. Frunză pe care se formează sporangele. [< fr. sporophylle, cf. gr. spora – sămânță, phyllon – frunză]. Vezi definitia »