NESTRĂBĂTÚT, -Ă, nestrăbătuți, -te, adj. Care nu este (încă) sau nu poate fi străbătut. – Ne- + străbătut. Vezi definitia »

DISOLÚT, -Ă, disoluți, -te, adj. (Livr.) Corupt, decăzut. – Din fr. dissolu, lat. dissolutus. Vezi definitia »

scut (-turi), s. n. – Pavază, apărătoare de piele. Lat. scūtum (Pușcariu 1568; REW 7759); cf. alb. skjut (Philippide, II, 654), logud. iskudu, prov., cat. escut, fr. écu, sp., port. escudo. – Der. scutar, s. n. (înv., scut); scutar (var. scutaș), s. m. (scutier); scuti, vb. (înv., a proteja, a pune la adăpost; înv., a cruța, a menaja, a păstra; a salva; a ierta, a se dispensa, a se păstra), a cărui formație este normală (cf. sp. escudar), fără să fie nevoie să se recurgă la sl. (Candrea); scuteală, s. f. (Trans., protecție, adăpost, iertare, dispensă, scutire, privilegiu); scutelnic, s. m. (țăran scutit de bir; soldat care slujea în miliție pentru a fi scutit de biruri), de la cuvîntul anterior (legătura cu sl. skotŭ „oaie”, propusă de Miklosich, Slaw. Elem., 45 și Miklosich, Lexicon, 849, este greșită); scutire, s. f. (iertare, dispensă); scutitor, adj. (protector); scutier, s. m., din fr. écuyer adaptat la scut. Vezi definitia »

BĂTÚT², -Ă, bătuți, -te, adj., s. f. I: Adj. 1. (Despre ființe) Care este sau a fost lovit, care a suferit lovituri. 2. (În sintagma) Bani bătuți = bani în numerar, disponibili, bani gheață, bani peșin. 3. (Despre flori) Învolt² (1). 4. (Despre o cale, un drum etc.) Pe care se umblă mult; bătătorit. 5. (În sintagma) Lapte bătut = lapte fermentat, cu gust acrișor. II. S. f. Numele mai multor dansuri populare; melodia după care se execută aceste dansuri. III. Adj. (Despre țesături, tricotaje) Care este țesut sau tricotat foarte strâns; des² (I 1). – V. bate. Vezi definitia »

lut (lúturi), s. n. – 1. Argilă. – 2. Pămînt. – Mr., megl., istr. lut. Lat. lutum (Pușcariu 1005; Candrea-Dens., 1032; REW 5189), cf. it. loto, sp., port. lodo. – Der. lutărie, s. f. (loc unde se extrage argila); lutișor, s. m. (roșu aprins, ocru); lutos, adj. (argilos), care poate proveni și direct din lat. lutōsus (Pușcariu 1006; Candrea-Dens., 1033; REW 5186); lutui, vb. (a tencui, a lipi). Ngr. λοῦτος pare să se explice din rom. (Meyer, Neugr. St., II, 76). Vezi definitia »