abáte (abătút, abătút), vb. – 1. A doborî la pămînt, a dărîma, a da jos. – 2. A devia, a îndepărta. – 3. A schimba drumul. – 4. (Refl.) A se opri. – 5. A se grăbi, a face tot ce este cu putință. – 6. A trece cuiva ceva prin minte, a i se năzări (cu pron. în dat.). – Mr. abat, istr. abotu < Lat. abbattĕre (cuvînt probabil tîrziu, care apare doar în Legea Salică), sau mai curînd formație internă a rom., plecînd de la a bate (Pușcariu 2; REW 11). DAR explică sensul 1 ca galicism și pe celelalte ca împrumut din sl. biti „a bate” și „a ciocăni”. Ambele opinii par discutabile, căci biti nu este suficient pentru a explica toate sensurile rom. care, pe de altă parte, s-ar putea explica foarte bine plecîndu-se de la cuvintele romanice (cf. Gamillscheg, abat). – Der. abătător, adj. (muncitor); abatere, s. f. (deviere, anomalie); abătut, adj. (deviat, deprimat, melancolic). – Din rom. provine sb. abati „a devia”.

Sursa: DER