Definita cuvantului bronz
BRONZ s.n. Aliaj de cupru cu unul sau mai multe metale, mai dur și mai rezistent decât cuprul, folosit în turnătorie. ◊ Epoca de bronz = epocă preistorică, corespunzătoare mileniului al II-lea î.e.n., caracterizată prin apariția și dezvoltarea uneltelor și armelor de bronz. ♦ Obiect, (spec.) statuie, statuetă de bronz. ◊ Caracter de bronz caracter tare, de neclintit. [< fr. bronze, it. bronzo].

Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu bronz
bronz (brónzuri), s. n. – Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc. Fr. bronze.Der. bronza, vb. (a acoperi un obiect cu un strat de bronz; a deveni negru datorită soarelui, a pîrli, a arde soarele); bronzărie, s. f. (atelier de bronzaj). Vezi definitia »
BONZ s. m. 1. preot, călugăr budist. 2. personaj de o solemnitate ridicolă ◊ (fig.; ir.) șef, lider, om influent într-un partid politic. (< fr. bonse, port. bonso) Vezi definitia »
BONZ s.m. 1. Preot budist. 2. Personaj de o solemnitate ridicolă. ♦ (Fig.; ironic) Șef, lider, om influent într-un partid politic. [< fr. bonze, cf. port. bonzo < jap. bozu – preot]. Vezi definitia »
SIMILIBRÓNZ s. n. alamă de zinc, care imită bronzul. (< fr. similibronze) Vezi definitia »
mînz (mấnji), s. m.1. Căluț, măgăruș, cîrlan. – 2. Băiat, flăcău. – 3. Fibrele de la urzeală care nu intră în pieptenele războiului. – Mr. mîndzu, megl. mǫndz. Probabil de la un iliric *mandus sau *manzus, corespunzător lat. mannus „căluț, ponei”, cf. mesap. Jupiter Menzana căruia i se sacrificau caii, alb. mës, pl. mëzë, sard. mandzu, it. manzo „vițel” (Meyer 276; Philippide, II, 723; Tiktin; REW 5298; Rosetti, II, 58 și 119; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 103; Battisti, III, 2357). Pentru originea ilirică a lat. mannus, cf. Meillet (înainte se considera de origine celtică, cf. Treimer, Mitt. Wien, I, 311; după Thurneysen, Keltoromanisches, 32, schimbul nnnd ar fi celtic, ipoteză puțin sigură). Origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522), anterior indoeurop. (Lahovary 334) sau lat. (*mandus, din mandĕre „a mesteca”, Pușcariu 1092), nu par probabile. Sensul primitiv al lui *mandus pare să fi fost „înțărcat”, cf. basc. mando „catîr” și „sterp”, sp. mañero „sterp” (Corominas, III, 251). Der. mînză, s. f. (iapă, măgăriță); mînzat, s. m. (tăuraș); mînzată, s. f. (Maram., vacă fără vițel de lapte); mînzăți, vb. (despre vaci, a rămîne fără vițel); mînzățiș, s. n. (turmă tînără); mînzălău, s. m. (tăuraș; s. n., fibră care nu intră în pieptenele războiului); mînzare, s. f. (oaie mulgară); mînzărar, s. m. (despărțitură a tîrlei, în care se închid oile cu lapte; s. m., cioban); mînzesc, adj. (propiu mînjilor); mînzește, adv. (ca mînjii, se zice despre un rîs forțat, în care se arată dinții); mînzoc (var. Bucov., mînzac), s. m. (cal tînăr); mînzulică, s. f. (joc de ajun); mînzărărit, s. n. (rație de caș ce se include în plata anuală a unui mînzărar). – Din rom. mînzare provine bg. mandzara (Capidan, Raporturile, 208); și probabil din mînzat, alb. mëzat (Philippide, II, 723). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z