MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière. Vezi definitia »

MANUBALÍSTĂ s. f. un fel de arbaletă. (< lat. manuballista) Vezi definitia »

PSEUDOMETÁFORĂ, pseudometafore, s. f. Falsă metaforă. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + metaforă. Vezi definitia »

ÎNGHIOLDEÁLĂ s. f. v. înghionteală. Vezi definitia »

pocríșcă s.f. (reg.) femeie necăsătorită care are un copil. Vezi definitia »