TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A simți teamă, a fi cuprins de frică. ◊ Expr. Cine e mușcat de șarpe se teme și de șopârlă = cel pățit e fricos, prevăzător. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... ♦ A fi îngrijorat, a-și face griji. 2. Tranz. (Pop.) A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. – Lat. timere. Vezi definitia »

SUBȚIÍME s. f. (Rar) Însușirea de a fi subțire, fin, ales, cultivat; subtilitate, finețe. – Din subția + suf. -ime. Vezi definitia »

multime definita prin intentia altcuiva Vezi definitia »

ROMÂNÍME s. f. Totalitatea românilor (I 1); număr mare de români. – Român + suf. -ime. Vezi definitia »

DIECÍME s. f. (Rar) Tagma diecilor (1). [Pr.: di-e-] – Din dieci (pl. lui diac) + suf. -ime. Vezi definitia »