TĂÍȘ, tăișuri, s. n. 1. Parte mai subțire, ascuțită, destinată să taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cuțit); ascuțiș; muchie tăietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ◊ Expr. Cuțit cu două tăișuri = situație a cărei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implică avantaje și dezavantaje la fel de importante. A trece sub tăișul săbiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Tăietor (3). – Tăia + suf. -iș. Vezi definitia »

bobóș, -oáșă, bobóși, -oáșe, adj. (reg.) pestriț, pătat. Vezi definitia »

UNCHÉȘ s. m. v. unchiaș. Vezi definitia »

PÂNDÉȘ, -Ă, pândeși, -e, adj. (Rar) Care pândește, pândaci. – Din pând[ar] + suf. -eș. Vezi definitia »

BRĂDÍȘ, brădișuri, s. n. 1. Brădet. 2. Numele unor plante erbacee acvatice cu tulpina lungă, subțire și foarte ramificată și cu frunzele în formă de ace (Ceratophyllum și Myriophyllum). ♦ Porțiune dintr-o apă acoperită cu această plantă. – Brad + suf. -iș. Vezi definitia »