Definita cuvantului carotă
CARÓTĂ s.f. I. (Liv.) Morcov. ♦ Varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte, de culoare galbenă-roșiatică. II. Probă cilindrică de material, luată din fundul găurii unei sonde pentru a determina structura stratului străbătut. ♦ Probă cilindrică luată din betonul de fundație al unei șosele după 28 de zile de la turnare. III. (Fig.; franțuzism) Înșelătorie, șarlatanie. IV. (Fam.) Joc răutăcios la biliard, potrivit căruia i se lasă adversarului o lovitură grea. [< fr. carotte, cf. lat. carota – morcov].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu carotă
púpăză (púpeze), s. f. – 1. Pasăre migratoare (Upupa epops). – 2. Colac în formă de cuib. – 3. Specie de măzăriche (Orobus vernus). – 4. Ciocan de cioplitor. – 5. (Olt.) Cicatrice. – 6. (Olt.) Semnul dogarilor. – 7. Femeie fandosită, sclivisită. – 8. (Arg.) Prostituată. – Mr. pupăză, megl. pupcă, pupează. De la pupă, cuvînt care apare numai în mr. (cf. megl. pupcă) și care este o var. a lui pup, creație expresivă. S-a dat acest nume pupezei atît pentru moțul său (cf. alb. pupë „moț”, pupui „cocoașă” și fr. huppe „moț” și „pupăză”), cît și pentru glasul ei (Tiktin), cf. gr. ἔποψ, lat. upupa, fr. huppe și pupăi „a cînta pupăza”, pupui „a pupăi”. Oricum, formația pare să se fi creat în rom. prin atașarea la un element expresiv inițial a suf. -ză, care, în ciuda unanimității filologilor, nu este alb., căci a fost productiv în rom., cf. cinteză, fofează, sfîrlează, bogză ‹ boaghe, etc. Se consideră în general că primul element reprezintă lat. upupa, prin intermediul unei reducții *pupa, și că suf. indică un împrumut din alb. (Pușcariu 1403; Candrea-Dens., 1476; Densusianu, Bausteine, 475; Pascu, I, 149; Weigand, Jb., XVI, 74; Philippide, II, 730; Bogrea, Dacor., IV, 843; Pușcariu, Lr., 265; Rosetti, II, 121; cf. Graur, BL, V, 116). Der. din lat. *upupacea (Koerting 9910) este neverosimilă, cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 284. Diculescu, Elementele, 473, reduce sensul 2 la gr. ποπάς, -άδος, fără prea multă probabilitate. – Der. pupăzoi, s. m. (masculul pupezei); pupăza, vb. refl. (Trans., despre vedere, a se voala); împupăza, vb. (a se dichisi). Din rom. provin bg. pupŭza (Capidan, Raporturile, 218), și probabil alb. Vezi definitia »
TEÚGĂ, teuge, s. f. Construcție situată deasupra punții superioare la prora unei nave, în interiorul căreia sunt amenajate magazii și, mai rar, locuințe pentru echipaj. – Din fr. teugue. Vezi definitia »
LUSTRÍNĂ s. f. v. lustrin. Vezi definitia »
ANTISTRÓFĂ, antistrofe, s. f. A două stanță a unei poezii lirice, cântată de cor în teatrul antic grec. – Fr. antistrophe. Vezi definitia »
CIOÁCĂ, cioace, s. f. (Reg.) Vîrf de munte sau de deal. — Comp. sb. čuka. Vezi definitia »