Definita cuvantului cauză
CÁUZĂ s.f. 1. Ceea ce determină, provoacă apariția unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă în anumite condiții apariția altui fenomen. 2. Problemă socială de mare importanță, care preocupă o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. ◊ În cunoștință de cauză = cunoscând bine problema despre care este vorba. ♦ Motiv, rațiune. 3. (Jur.) Pricină, proces. ◊ A avea câștig de cauză = a câștiga. [Pron. ca-u-. / < lat., it. causa, cf. fr. cause].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu cauză
INCIDÉNȚĂ, incidențe, s. f. 1. Întâlnire a unor raze (sau a unor fascicule de raze) de lumină între ele sau cu o suprafață. ◊ Punct de incidență = punct în care o rază de lumină întâlnește un corp sau suprafața de separație a două medii. Unghi de incidență = unghi format de raza incidentă cu perpendiculara în punctul de incidență. 2. (Med.) Totalitatea cazurilor de îmbolnăvire provocate de o anumită boală infecțioasă pe o perioadă dată, raportată la populația totală. – Din fr. incidence. Vezi definitia »
VASLUIÁNCĂ, vasluience, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul sau județul Vaslui. ♦ Locuitoare din municipiul sau județul Vaslui. – Vasluian + suf. -că. Vezi definitia »
ÁLĂ, ale, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala. Vezi definitia »
ápă (ápe), s. f. – 1. Lichid incolor care formează unul din învelișurile Pămîntului. – 2. Masă de apă, rîu, pîrîu, lac, mare. – 3. Lichid, umoare, secreție. – 4. Reflexe schimbătoare ale obiectelor care strălucesc. – Mr. apă, megl. apă, apu, istr. ape. Lat. ăqua (Pușcariu 91; Candrea-Dens.; REW 570; DAR); cf. it. acqua (sard. abba, engad. ouua), v. prov. aigua, fr. eau, cat. aygua, sp. agua, port. agoa. Sensul 4, comun celorlalte limbi romanice, este propriu și ngr. νερό; uzul ngr. are și alte corespondențe cu rom., cf. a ști (ca) pe apă, ngr. ξέρω σὰ νερό; sau a nu fi în apele sale, ngr. χάνω τὰ νερό μου. Cf. apos. Der. apar, s. m. (sacagiu), pe care Pușcariu 92 și REW 572a îl derivă direct din lat. aquarius, dar care este mai curînd der. internă, pe baza suf. de agent -ar, cf. REW 570; DAR; Graur, Noms dágent, 90; Rosetti, I, 159; apăraie, s. f. (inundație); apătos, adj. (apos), formație internă în care suf. -os (‹ lat. ōsus, cf. apos) pare să se fi confundat cu terminația -tos de la vîrtos, muntos, sănătos etc. (Pușcariu 95 și DAR propun un prototip lat. *aquatōsus, care nu pare a fi mai clar); apătoșa, vb. (a țîșni apă, a se umple de apă); apșoară, s. f. (rîușor, pîrîu). Vezi definitia »
GLADIÓLĂ s. f. plantă erbacee ornamentală, înaltă, cu frunze lungi în formă de sabie și cu flori mari, variat colorate. (< germ. Gladiole) Vezi definitia »