BÓXĂ s. f. 1. compartiment în interiorul unei construcții, al unui local, al unei încăperi. ◊ parte dintr-o sală de tribunal, în care iau loc acuzații în cursul proceselor. ◊ despărțitură într-un grajd. ◊ compartiment la malul unei ape pentru parcarea ambarcațiilor cu motor. 2. loc de refugiu pe marginea pistei de curse automobilistice pentru repararea rapidă a mașinilor. 3. ladă care servește la încărcarea-descărcarea animalelor pe o navă. 4. incintă acustică. (< fr. box) Vezi definitia »

MÁNTICĂ s. f. Prezicere a viitorului pornind de la semnele cerești, zborul păsărilor, fenomenele naturale etc. – Din it. mantica, fr. mantique. Vezi definitia »

teárfă (-erfe), s. f. – 1. Cîrpă, zdreanță, otreapă. – 2. Sanda stricată. – 3. Femeie stricată. Creație expresivă. Aparține aceleiași rădăcini cu tărbăci „a murdări”, de unde și var. tarbă, s. f. (Mold., prostituată); probabil în loc de *ta(r)vă, cf. tava „tăvălindu-se”. Esre dubletul lui tîrfă, s. f. (prostituată). Der. din rus. trjapica „cîrpă” (Cihac, II, 405), cf. otreapă, sau din ngr. τέρφος „piele” (Diculescu, Elementele, 471) nu este probabilă; după Lacea, Dacor., IV, 781-85, din mag. terh, sl. terhŭ „încărcătură”, cf. tárhat. Der. terfar (var. Bucov. cherfariu), s. m. (rudă a miresei care ajută la dus zestrea în casa viitorului soț); terfăroaie (var. terfariță), s. f. (femeie din familie care ajută mireasa); terfărie, s. f. (petrecere la casa mirelui), cuvinte din Trans.; terfeli (var. terveli, derveli), vb. (a murdări, a mînji; a păta, a prihăni; a defăima, a discredita, a dezonora), cu suf. expresiv -li (Tiktin; Candrea; Graur, BL, VI, 146; după Scriban, Arhiva, 1912, 190, din mag. tereferelni „a trăncăni”; după Bogrea, Dacor., IV, 853, din mag. tréfal „a glumi”); terfelog (var. terfeloagă, tărfălog, tîrfălog), s. n. (carte fără valoare, maculator, ruptură; document foarte uzat); terfelegos, adj. (Mold., zdrențăros, murdar, unsuros); terfos, adj. (Mold., înv., zdrențăros); terfeleală, s. f. (murdărie, noroi); ștoarfă (var. ștoalfă), s. f. (femeie murdară, otreapă), poate prin contaminare cu a șterge „a freca” (Iordan, BF, IV, 195); tofăi, s. f. (a se bălăci, a se murdări), în Mold., cu pierderea lui r. – Cf. tohoarhă, care probabil este în relație cu aceeași rădăcină expresivă. Vezi definitia »

TERMOREZISTÉNȚĂ, termorezistențe, s. f. Proprietate a unor materiale de a păstra o anumită rezistență mecanică la creșterea temperaturii. – Termo- + rezistență (după fr. thermorésistivité). Vezi definitia »

INSUFICIÉNȚĂ, insuficiențe, s. f. Stare, situație a ceea ce este insuficient. ♦ Incapacitate funcțională a unui organ sau scădere, stare deficitară a unei funcțiuni complexe a organismului. ◊ Insuficiență cardiacă = stare patologică manifestată prin imposibilitatea miocardului de a mai asigura un debit cardiac suficient în raport cu nevoile organismului. [Pr.: -ci-en-] – Din lat. insuficientia, it. insufficienza. Vezi definitia »