DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare. 2. Fig. Debandadă, haos (2), anarhie. – Din dezmăța (derivat regresiv). Vezi definitia »

prănicúț, prănicúțuri, s.n. (reg.) pranic (v.) mai mic. Vezi definitia »

ȘANȚ, șanțuri, s. n. 1. Săpătură lungă și îngustă făcută pe ambele părți ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între două suprafețe de pământ etc. ◊ Expr. (Rar) A se duce la șanț = a se risipi, a se prăpădi. 2. Tranșee. ♦ (În evul mediu) Fortificație de forma unui canal adânc și lat (uneori plin cu apă), care împrejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestătură sau scobitură în formă de șanț (1), la diferite organe sau piese de mașini, în scoarța unor arbori, în pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze Vezi definitia »

podúț (podúți), s. m. – Pește de rîu (Chondrostoma nasus). Mag. paduc (Gáldi, Dict., 152; cf. Cihac, II, 271). Vezi definitia »

stărpăț s.n. (reg.) nume de plantă. Vezi definitia »