VĂTRÁI, vătraie, s. n. 1. Unealtă mecanică în formă de cârlig lung sau de lopățică, cu coadă, cu care se scoate sau se scormonește jarul din sobe, din cuptoare etc.; vătrar. ◊ Expr. (Pop. și fam.) Trai pe vătrai = viață ușoară, lipsită de griji. (Înv. și reg.) Trai cu vătrai = viață grea, plină de certuri, de neînțelegeri. 2. Lambă (la căruță sau car). – Cf. scr. vătralj, bg. vatral. Vezi definitia »

mái s. m. – Numele lunii florar. – Mr., megl. maiu, istr. mai. Ngr. Mάιος, din lat. Maius (Philippide, O rămășiță, 13; Pascu, Beiträge, 10), în parte prin intermediul sl. maj (Tiktin; Vasmer, Gr., 93), cf. tc. maios, alb., bg. maj. Der. directă din lat. (Pușcariu 1018; Candrea-Dens., 1040; REW 5250) pare îndoielnică. Vezi definitia »

pái (páie), s. n. – Tulpină uscată de cereale. – Mr., megl. pal’u. Lat. pălea (Diez, I, 301; Pușcariu 1248; Candrea-Dens., 1310; REW 6161), cf. it. paglia, logud. padza, prov., port. palha, fr. paille, cat. palla, sp. paja. Cuvîntul rom. este un sing. refăcut după pl. paie (Byck-Graur 36). Cf. și Labhardt, Le latin palea, Romanica Helv., XX, 222-9. Der. din lat. pallium (Giuglea, Cercetări, 19), este o ipoteză inutilă pe care Pușcariu, Dacor., VII, 476, a reactualizat-o în parte. Der. păios, adj. (cu paie multe); păia, vb. (a dezmiriști; refl., a se face fibros); păioșenie, s. f. (miriște); păiș (var. păiuș), s. m. (miriște; plante graminee, Aira caespitosa, Stipa capillata, Agrostis alba, Festuca ovina); păiște, s. f. (grămadă de paie, stog); păișiță, s. f. (plantă, Nardus stricta); păiuț, s. n. (Banat, chibrit); împăia, vb. (a umple cu paie pielea jupuită de pe un animal), format după fr. empailler; împăia, vb. (a crește o lînă nouă pe oi), probabil datorită culorii brune a lînii (Iordan, F, IX, 132; după ipoteza improbabilă a lui Giuglea, urmat de DAR și Pușcariu, Dacor., VII, 476, de la un lat. *impalliare, din pallium, cf. păioară). Vezi definitia »

SERÁI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2. (Reg.) Șură, șopron. ♦ Cămară, hambar. [Var.: sarái s. n.] – Din tc. saray, seray. Vezi definitia »

NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. Vezi definitia »