dovedí (dovedésc, dovedít), vb. – 1. A arăta, a demonstra. – 2. a atesta, a indica. – 3. A învinge, a răzbi. Sl. dovesti, dovedǫ „a argumenta” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 100; Conev 98), cf. bg. doveždam „conduc”, doveden „condus”. – Der. dovadă, s. f. (probă, mărturie, evidență), postverbal (după Conev 98, din sl. dovadŭ, bg. dovod); dovadnic, s. m. (înv., martor); dovedeală, s. f. (demonstrație, mărturie); doveditor, adj. (care dovedește, care adeverește); nedovedit, adj. (care nu poate fi dovedit; incert; Arg., frumos, fain, fără seamăn). Vezi definitia »

năvodí, năvodésc, vb. IV (înv. și pop.) 1. a pescui cu năvodul. 2. a încercui. Vezi definitia »

rojdí (-désc, -ít), vb. – A sparge, a juli, a roade, a dezghioca. – Var. rujdi, hrojdi. Origine necunoscută. În Mold. Poate din rîjni, prin intermediul unei var. *rîjdni, neatestate. Vezi definitia »

SURCHIDÍ, surchidesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A sâcâi, a plictisi; a hărțui; a muștrului. ♦ A smuci, a trânti; p. ext. a chinui. – Din magh. szurkálodni. Vezi definitia »

scrădí, pers. 3 sg. scrădéște, vb. IV refl. (reg.) 1. (despre plante sau părțile lor) a se usca foarte tare; a se răscoace. 2. (despre unele alimente) a se frige sau a se coace prea tare; a se arde. Vezi definitia »