coásă (coáse), s. f. – 1. Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică cu vîrful curbat, cu coadă lungă, folosită la cosit. – 2. Cosit, cositul fînului. – 3. Cuțit de tăbăcari. – 4. Constelația Cefeu. – 5. Specie de gladiolă, Gladiolus imbricatus. – Mr., megl. coasă. Sl. kosa (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 304; Cihac, II, 65; Pascu, II, 187; Conev); cf. bg., rut., rus. kosá, sb. kosa, ngr. ϰόσα, alb. kosë. – Der. cosi, vb. (a tăia cu coasa plante; a distruge, a nimici; despre cai, a lovi, în mers, un picior de celălalt), care poate proveni și direct din sl. kositi, cf. bg. kosjă, sb., cr., rus. kositi, ngr. ϰοσίζω (mr. cusire); cosit, s. n. (tăiere a fînului); cositură, s. f. (iarbă cosită, nutreț; fîneață; cîmp de pe care s-a cosit); coseală, s. f. (rană pe care și-o face un cal); cosaș, s. m. (om care cosește; varietate de lăcustă, Locusta viridissima, Locusta cantans; specie de greiere, Gryllus ruralis); ultimele sensuri sînt explicabile prin asemănarea zgomotului produs de greiere cu cel al coasei (pentru formarea cuvîntului, cf. sb., cr. kosač, mag. koszác); cositor, s. n. (cîmp de cosit); cositor, s. m. (cosaș, om care cosește); cositoare, s. f. (coasă; secerătoare, mașină de secerat); cosa, s. f. (banc, grind de nisip), din rus. kosá „coasă” și „grind”, cuvînt puțin folosit, în Delta Dunării; cosac, s. n. (Olt., colină; pămînt, teren), din sb. kosak „fîneață”; coșaci, s. m. pl. (astragal, Astragalus onobrychis), din bg. kosat „păros”); cosalău, s. n. (fîneață), din mag. kaszáló, în Maram.; cosaștină, s. f. (Trans., fîneață), cu suf. -ștină; cosiriște, s. f. (fîneață, mînerul coasei); cosițel, s. m. (plantă, Sium latifolium). Vezi definitia »

capîntórtură (capîntórturi), s. f. – Pasăre, sucitoare. Formație internă pe baza lui cap și un al doilea element der. din lat. torquere. Trebuie pornit, probabil, de la *capîntort (pentru întort, azi întors, cf. tort), schimbat prin analogie cu *tortură (‹ lat. turtur), forma primitivă de la turturea, cf. it. tortola. Pentru compunere, ct. it. torcicollo, fr. torcol, sp. torcecuella; în rom., aceeași pasăre se numește vărtecap sau sucitoare, care se referă la aceeași caracteristică. Vezi definitia »

STAȚIUNE BALNEOCLIMATERICĂ s.f. Localitate care beneficiază de factori naturali și ambientali (bioclimat, ape minerale, nămoluri și lacuri terapeutice, saline, mofete, litoral marin) utilizabili în terapeutică și care posedă dotări și amenajări specifice pentru punerea în valoare a acestor factori în cadrul curei balneare, sau pentru odihnă și recreere. Vezi definitia »

iúră!¹ interj. (reg.) vino! aleargă!. Vezi definitia »

fiolă, fiole s. f. (glum.) sticlă cu băutură alcoolică. Vezi definitia »