OBSTRÚCȚIE, obstrucții, s. f. 1. (Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație. ◊ Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală. 2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri; p. ext. opoziție înverșunată. ♦ Act nereglementar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce sa o joace. ♦ Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. – Din fr. obstruction, lat. obstructio. Vezi definitia »

ECTROPODÍE s.f. (Med.) Lipsă congenitală integrală sau parțială a unui picior. [< fr. ectropodie]. Vezi definitia »

a face praștie expr. 1. a strica. 2. a-l aduce la epuizare pe partenerul sexual. Vezi definitia »

DACTILOLOGÍE s. f. Mijloc de comunicare între surdomuți prin semne convenționale făcute cu degetele; dactilofazie. – Din fr. dactylologie. Vezi definitia »

vărăríe s. f., art. vărăría, g.-d. art. vărăríei; pl. vărăríi, art. vărăríile Vezi definitia »