CHIORĂIÁLĂ, chiorăieli, s. f. Zgomot produs de mișcarea gazelor în intestine; ciorăit, chiorăitură. [Pr.: -ră-ia-. – Var.: ghiorăiálă s. f.] – Chiorăi + suf. -eală. Vezi definitia »

MÁNȘĂ s.f. 1. Pârghie cu care pilotul comandă aripioarele și profundorul unui avion. ♦ Țintă aeriană (remorcată de avioane) pentru exerciții de tragere din avioane sau cu artileria antiaeriană. 2. Fiecare dintre etapele în care se împarte o probă de tir (corespunzând unui anumit număr de focuri trase), un concurs de călărie etc. V. repriză. [< fr. manche]. Vezi definitia »

PRELÁTĂ s.f. Țesătură deasă, groasă și impermeabilă, folosită la acoperirea căruțelor, a camioanelor etc. [< fr. prelart]. Vezi definitia »

BRÁZDĂ, brazde, s. f. 1. Fâșie îngustă de pământ, tăiată și răsturnată cu plugul; urmă rămasă în pământ după plug; brăzdătură. ◊ Loc. adj. Din (sau de) brazdă = (despre vite de jug) din dreapta. ◊ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazdă = a îndrepta pe cineva; a-l face să se acomodeze. A se da pe brazdă = a se îndrepta; a se deprinde cu o noua situație, a se acomoda. 2. Bucată de pământ înierbată, de formă paralelipipedică, desprinsă de pe terenurile acoperite cu iarbă, care servește la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊ Brazdă de udare = element provizoriu al sistemului de irigație, prin care apa este adusă la rădăcina plantelor. 3. Rând de iarbă, de grâu etc. cosit; polog¹. 4. Strat de legume sau de flori; răzor¹. 5. Urmă, dâră, pârtie. ♦ Crestătură. 6. Fig. Zbârcitură, cută a feței; rid. – Din sl. brazda. Vezi definitia »

AZBUCOÁVNĂ, azbucoavne, s. f. (Înv.) Abecedar. – Slav (v. sl. azŭbukovĭno). Vezi definitia »