miérlă (miérle), s. f. – Pasăre cîntătoare (Turdus merula). – Mr. ńerlă, ńirlă, megl. (m)ńierla, istr. merlę. Lat. mĕrŭla (Pușcariu 1073; Candrea-Dens., 1104; Iordan, Dift., 95; REW 5534; Bărbulescu, Arhiva, XXX, 62 și XXXIX, 61), cf. it., prov., cat. merla, fr. merle, sp. mirla, port. miero. Fonetismul normal ar cere un rezultat *miarlă, cf. herba › iarbă; reducerea ia › ie, s-a explicat diferit, prin influența formelor cu diftong aton, ca mierloi (Candrea-Dens., 1104), din pl. mierle (Pascu, Beiträge, 18) sau de la un alb. mierlë (Pascu, Arch. Rom., IX, 320). – Der. mierloi, s. m. (bărbătușul mierlei); mierlesc, adj. (Olt., varietate de struguri). Vezi definitia »

MÁRCĂ³ s. f. unitatea monetară a unor țări (Germania, Finlanda). (< germ. Mark) Vezi definitia »

HIPOTRICÓZĂ s.f. (Med.) Alopecie congenitală. [< fr. hypotrichose, cf. gr. hypo – sub, thrix – păr]. Vezi definitia »

BÚHNĂ s. f. v. bufnă. Vezi definitia »

SULFÚRĂ s.f. Compus al sulfului cu un metal, cu un metaloid sau cu un radical organic. [Cf. fr. sulfure]. Vezi definitia »