AGRIMENSÚRĂ s. f. tehnica măsurătorilor topografice și cadastrale simple ale terenurilor agricole. (< lat., it. agrimensura) Vezi definitia »

INSUFICIÉNȚĂ s. f. 1. situația, starea a ceea ce este insuficient. 2. (med.) incapacitate a unui organ, aparat sau sistem de a funcționa normal. (< it. insufficienza, lat. insufficientia) Vezi definitia »

cífră (cífre), s. f. – Simbol grafic folosit pentru scrierea numerelor. – Var. cifru, (înv.) țifră. It. cifra (sec. XIX). Var. cifru, înv. cu sensul curent, se folosește mai ales cu sensul de „cheie, soluție”; țifră redă pronunțarea germ. Ziffer. Der. cifra, vb. (a socoti, a calcula; a numerota; refl., a însuma, a aduna); descifra, vb., compus pe baza fr. déchiffrer. Vezi definitia »

mílă (míle), s. f. – 1. Compasiune, pietate. – 2. Grație, ajutor divin. – 3. Pomană. – Mr. nilă. Sl. milŭ, f. mila „demn de compasiune” (Miklosich, Lexicon, 368; Cihac, II, 196; Berneker, II, 58; Tiktin). – Der. milos, adj. (cu milă); milog, s. m. (care cerșește), cu suf. -og, ca olog, slăbănog, șontorog; milogi, vb. refl. (a cere de pomană; a se ruga, a se umili); milogeală, s. f. (cerșetorie); milogie, s. f. (cerșetorie); milogime, s. f. (mulțime de milogi); milui, vb. (a avea milă, a compătimi; a da de pomană); nemiluit, adj. (care nu a primit de pomană; nemilos, neomenos; excesiv, enorm); milosîrdie, s. f. (înv., milă), din sl. milosrŭdije; milosîrd, adj. (milos), din sl. milosrŭdŭ; milosîrdi, vb. refl. (a avea milă), din sl. milosrŭditi; miloste, s. f. (înv., milă), din sl. milostĭ; milostenie, s. f. (pomană, caritate), din sl. milostyni; milostiv, adj. (clement, caritativ), din sl. milostivŭ; milostivă, s. f. (avrămeasă, Gratiola officinalis; duh rău); milostivenie, s. f. (clemență, milă), încrucișare între milostenie și milostiv; milostivi, vb. refl. (a avea milă, a compătimi pe; refl., a binevoi, a catadicsi); milostivnic, adj. (milos); nemilos, adj. (inuman, fără milă); nemilostiv, adj. (fără milă); înmiloșa, vb. refl. (înv., a i se face milă, a catadicsi); milcui, vb. refl. (a cere, a cerși), din bg. milkam se, care apare numai cu sensul modern de „a se răsfăța”; milcuitură, s. f. (înv., implorare), din milcui cu suf. expresiv -și. Cf. umili. Vezi definitia »

MARINÁTĂ s.f. 1. Mâncare cu pește sau cu carne, pregătită sau conservată cu sos făcut din untdelemn, bulion, oțet și diferite condimente. 2. Zeamă condimentată în care se pune carnea (de vânat) la frăgezit; baiț. [< it. marinato, cf. fr. marinade, germ. Marinade]. Vezi definitia »