Definita cuvantului comun
COMÚN, -Ă adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; folosit de toți sau de mai mulți; obștesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generală; substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel; factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume; divizor comun = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu comun = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. ◊ A face cauză comună cu cineva = a fi de partea cuiva (într-o chestiune, într-o discuție etc.). 2. Obișnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai mulți sau la toți în același fel, banalizându-se prin deasa ei întrebuințare. 3. Banal, de rând. // s.n. Ceea ce aparține tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ În comun = laolaltă, împreună. ◊ A ieși din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu comun
INOPORTÚN, -Ă, inoportuni, -e, adj. Care nu este sau nu se întâmplă la timpul oportun; nepotrivit, neoportun. ♦ (Despre oameni) Care incomodează; neplăcut; plictisitor. – Din fr. inopportun, lat. inopportunus. Vezi definitia »
TAIFÚN s. n. ciclon tropical din regiunile estice ale Asiei, în timpul schimbării direcției musonilor. (< germ. Taifun) Vezi definitia »
común (comúnă), adj. – Care aparține mai multor sau tuturor. Lat. communis, fr. commun (sec. XIX). – Der. comună, s. f. (primărie), din fr. commune; comunal, adj., din fr. communal; comunism, s. n., din fr.; comunist, s. m.; comunica, vb., din lat. communicare (sec. XVIII), dublet al lui cumineca; comunicat, s. n.; comunicați(un)e, s. f.; comunicabil, adj.; comunicativ, adj.; comunicant, adj., din fr.; comunitate, s. f. (faptul de a fi comun, unire, grupare), din lat. communitas (sec. XVIII); comuniune, s. f., din fr. communion. Vezi definitia »
nun (núni), s. m. – Naș de nuntă. – Mr., megl. nun. Lat. nonnus (Pușcariu 1207; Meyer-Lübke, Mitt. Wien, 5; REW 5817), cf. alb. nun (Philippide, II, 649), ngr. νουνός „naș”, v. sard. nonnu „naș” (Atzori 246), apul. nunnu „naș”, it. nonno „bunic”. Der. din ngr. (Cihac, II, 679; Roesler 573) e mai puțin probabilă. Der. nună, s. f. (nașă de nuntă); nunească, s. f. (dans tipic de nuntă); nunaș, s. m. (Trans., Banat, naș de nuntă); nănaș, s. m. (naș de nuntă), alterare a cuvîntului anterior; naș, s. m. (persoană care cunună sau botează); abreviere a cuvîntului anterior (Pușcariu, 1207; Pușcariu, Donum natalicium Schrijver, Utrech 1929, 432; împotrivă Densusianu, GS, V, 186, dar fără argumente convingătoare); nașe, s. f. (soția nașului; femeie care cunună sau botează); nășească, s. f. (dans); năși, vb. (a fi naș sau nașă); nășit, s. n. (actul de a fi naș(ă)). Naș circulă în Vechiul Regat, restul preferă forma nănaș (ALR, I, 216). – Din rom. provine mag. nanás (Edelspacher 20); rut. nanaško (Candrea, Elemente, 408); bg. nunko (Capidan, Raporturile, 233). Vezi definitia »
LĂSTÚN, lăstuni, s. m. Pasăre migratoare mică, asemănătoare cu rândunica (Delichon urbica). ♦ Lăstun de apă (sau de mal) = pasăre migratoare cu penajul cenușiu-cafeniu pe spate și alb pe abdomen, care trăiește pe lângă ape (Riparia riparia). ♦ Expr. (Adverbial) A sta lăstun pe capul cuiva = a plictisi pe cineva, a se ține scai de cineva. [Var.: (pop.) lostún s. m.] – Din sl. lastunŭ. Vezi definitia »