ogár (ogári), s. m. – Cîine de vînătoare iute la fugă. Sl., cf. bg., sb., cr., pol. ogar (Miklosich, Lexicon, 487; Cihac, II, 225; Conev 56), sl. zagaru, mag. agár. – Der. ogaratic (var. ogoratic), adj. (cu corpul asemănător celui de ogar); ogarcă, s. f. (femela ogarului); ogărește, adv. (ca un ogar); ogărime, s. f. (haită de ogari); ogarnic, adj. (asemănător ogarului). Vezi definitia »

PĂLĂMÁR¹, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar. Vezi definitia »

BĂSNÁR, băsnari, s. m. (Înv.) Persoană care scornește basne, povestiri mincinoase, relatări false. – Basnă + suf. -ar. Vezi definitia »

FERMOÁR, fermoare, s. n. Dispozitiv pentru încheiat obiecte de îmbrăcăminte, genți, serviete etc., format din două șiruri de lame (fixate pe o șuviță de pânză, de piele etc.) așezate față în față și care se îmbucă reciproc cu ajutorul unei mici piese, făcute să lunece între ele. ♦ Închizător de os, de metal etc. la un colier, la un album etc. – Din fr. fermoir. Vezi definitia »

altár (altáre), s. n. – Parte a bisericii în care se oficiază liturghia. – Var. altariu (înv.). Megl. altar, istr. altor. Lat. altār sau altārium (Pușcariu 68; Candrea-Dens., 49; REW 381; DAR; Philippide, II, 631); cf. alb. ljter, it. altare, prov., sp., port. altar. Există în rom. și dubletul oltar, din sl. olŭtarĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 227; Cf. Gáldi, Dict., 148), cf. bg., sb., cr., slov., rus. oltar, ceh., mag. oltár. Forma oltar este înv. Vezi definitia »