SĂLBĂTICIÚNE, sălbăticiuni, s. f. 1. Animal sălbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care trăiește izolată, retrasă, departe de oameni și de civilizație. 2. Loc sau ținut sălbatic, pustiu; starea unui ținut sălbatic. [Var.: (pop.) sălbătăciúne s. f.] – Sălbatic + suf. -iune. Vezi definitia »

PROFUZIÚNE, profuziuni, s. f. (Livr.) Cantitate mare, mulțime de...; abundență, bogăție. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. profusion, lat. profusio, -onis. Vezi definitia »

PURÁNE s. f. pl. colecție de texte brahmane, de după Vede, care glorifică cu precădere pe Vișnu. (< germ. Puranas) Vezi definitia »

ASÉMENE² adv. v. asemenea². Vezi definitia »

MĂRĂCÍNE, mărăcini, s. m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante; p. restr. ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante). ◊ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-și găsi astâmpăr. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la pl.) Mărăciniș. [Var.: mărăcín s. m., mărăcínă s. f.] – Lat. marrucina. Vezi definitia »